Variola: virusul variolic, simptome, diferența față de varicelă, eradicarea și legătura cu variola maimuței (mpox)

Variola este una dintre cele mai ucigașe boli din istoria omenirii și singura infecție umană eradicată vreodată de pe planetă. Produsă de virusul variolic, variola a ucis aproximativ trei din zece persoane infectate și a lăsat mulți supraviețuitori cu cicatrici sau orbi, până când o campanie mondială de vaccinare a permis Organizației Mondiale a Sănătății să o declare eradicată în 1980. Niciun caz natural nu a mai apărut din 1977. Acest ghid îți explică ce a fost variola, cum se deosebeau simptomele și erupția ei de varicelă, cum se transmitea, cum se punea diagnosticul și cum vaccinurile și medicamentele antivirale create împotriva ei protejează astăzi împotriva virusurilor înrudite, precum cel al variolei maimuței (mpox).

Ce este virusul variola?

Virusul variola (virusul variolic) este virusul care producea variola, o boală gravă și foarte contagioasă; face parte din familia orthopoxvirusurilor, din care mai fac parte virusul variolei vacii, virusul vaccinia și virusul variolei maimuței. Boala avea două forme principale: variola majoră, forma severă și obișnuită, care ucidea aproximativ 30% dintre cei infectați, și variola minoră, o formă mai ușoară, mortală în aproximativ un caz din o sută. Spre deosebire de majoritatea infecțiilor, variola nu avea rezervor animal și se transmitea doar de la om la om, exact ce a făcut posibilă eradicarea ei la nivel mondial. Popular, în română, variola era numită și „vărsat”, de unde vine confuzia frecventă cu varicela, numită „vărsat de vânt”.

Astăzi virusul variolic nu mai circulă nicăieri în natură. Stocurile cunoscute sunt păstrate în doar două laboratoare de înaltă securitate, unul la Centers for Disease Control and Prevention din Statele Unite și unul în Rusia, pentru cercetare, sub un control internațional strict. Pentru că virusul există încă în aceste congelatoare și pentru că majoritatea oamenilor care trăiesc azi nu au fost niciodată vaccinați, autoritățile de sănătate publică tratează variola mai ales ca pe o posibilă amenințare de bioterorism, nu ca pe o boală care apare natural.

Simptomele variolei

După expunere, variola rămânea „tăcută” în perioada de incubație, de aproximativ 7-19 zile, în care persoana infectată se simțea bine și nu era contagioasă. Boala începea apoi brusc, cu febră mare, durere de cap puternică, dureri de spate și epuizare. Această fază timpurie dura două-patru zile, până la apariția erupției.

Erupția era semnul definitoriu al variolei. De obicei începea cu pete roșii plate în gură și pe față, apoi se extindea pe brațe, picioare, mâini și tălpi. În aproximativ două săptămâni, petele deveneau proeminențe, apoi vezicule ferme și profunde, apoi pustule pline de puroi, care făceau cruste și se cicatrizau. Ce o deosebea de veziculele cu mâncărime din varicelă era tiparul: leziunile se adunau pe față și pe membre mai mult decât pe trunchi și treceau toate prin fiecare etapă în același timp, așa că petele unui bolnav arătau uniform, nu amestecat. Ca să vezi cât de diferit arăta față de o erupție cu mâncărime care apare în valuri, compară cu ghidul despre simptomele și prevenția varicelei.

Cum se transmitea variola: cauze și factori de risc

Singura cauză a variolei era infecția cu virusul variolic. Se transmitea în principal de la om la om prin picături respiratorii eliberate în timpul unui contact apropiat și prelungit, față în față, de aceea membrii familiei și cei care îngrijeau bolnavul aveau riscul cel mai mare. Mai rar, virusul se transmitea prin lenjerie, haine sau alte obiecte care atinseseră leziunile bolnavului. Persoana devenea contagioasă odată cu febra și erupția și rămânea contagioasă până când cădea ultima crustă.

Pentru că boala a fost eradicată, nimeni nu mai are astăzi un risc natural de variolă. Istoric, cei mai expuși erau nevaccinații, contactele apropiate ale unui bolnav și cei care trăiau în condiții de aglomerare, unde picăturile se răspândeau ușor. Personalul medical și membrii familiei care îngrijeau bolnavii purtau o mare parte din acest risc înainte de generalizarea vaccinării. La fel ca boala transmisă pe cale aeriană descrisă în ghidul despre simptomele și tratamentul rujeolei, variola prospera oriunde se adunau în spații închise oameni receptivi.

Variola și ruda ei, variola maimuței (mpox)

Variola a dispărut, dar familia ei de virusuri nu. Virusul variolic face parte din grupul orthopoxvirusurilor, iar cea mai cunoscută rudă care încă circulă este virusul care produce variola maimuței (mpox, numită înainte monkeypox). Cele două boli au o erupție asemănătoare și se combat cu aceleași instrumente: vaccinul MVA-BN (numit JYNNEOS în Statele Unite și Imvanex în Uniunea Europeană) și antiviralul tecovirimat au fost create împotriva variolei și sunt folosite acum pentru mpox. Când mpox s-a răspândit internațional începând din 2022, interesul pentru această familie de virusuri și pentru stocurile constituite pentru apărarea împotriva variolei a crescut din nou. În septembrie 2022, România a primit prin donație de la Comisia Europeană 5.060 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, direcționate spre spitalele de boli infecțioase din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța.

Pentru majoritatea cititorilor, acesta este motivul practic pentru care variola contează încă: te ajută să înțelegi o infecție înrudită care circulă și astăzi. Și alte erupții cu vezicule produc confuzie, așa că, pentru a le deosebi, te ajută să citești ghidul despre simptomele și tratamentul zonei zoster, care descrie un alt virus ce produce și el leziuni dureroase ale pielii.

Cum se diagnostica variola

Pentru că variola a fost eradicată, nu există un test de sânge de rutină pentru ea pe care să ți-l propună cineva. Orice diagnostic real ar porni astăzi de la tabloul clinic, adică erupția caracteristică la cineva care ar fi putut fi expus, și ar fi confirmat doar într-un laborator specializat, cu nivel înalt de izolare. Confirmarea s-a bazat întotdeauna pe găsirea virusului însuși, nu pe o analiză pe care o poți cere la o policlinică.

Principalele instrumente de laborator sunt moleculare și microscopice. Medicii ar confirma un caz suspect prin teste moleculare, așa că te ajută să citești ce arată un test RT-PCR despre materialul genetic al unui virus recoltat dintr-o leziune, iar laboratoarele specializate pot vedea și particulele de poxvirus, în formă de cărămidă, la microscopul electronic. Analizele de sânge au un rol de sprijin, urmărind răspunsul imun: laboratoarele pot măsura anticorpii IgM, semn de infecție recentă, iar medicii pot urmări și anticorpii IgG, care arată o infecție trecută sau imunitatea. O infecție virală modifică și globulele albe care o combat, așa că medicul poate urmări ce arată numărul de limfocite ca parte a imaginii de ansamblu. Aceleași metode sunt folosite astăzi pentru diagnosticul variolei maimuței.

Tratament și îngrijire de susținere

Timp de aproape toată istoria nu a existat un tratament specific pentru variolă, așa că îngrijirea însemna calmarea simptomelor, hidratarea și confortul bolnavului, prevenirea infectării cu bacterii a leziunilor deschise și izolarea bolnavilor pentru a opri răspândirea. Această abordare de susținere nu vindeca infecția; corpul fie o învingea, fie nu.

Apărarea biologică modernă a schimbat situația, cel puțin pe hârtie. Mai multe medicamente antivirale au fost create și stocate pentru cazul în care variola ar reapărea. Tecovirimatul este principala opțiune; a fost aprobat pe baza datelor de laborator și din studii pe animale, pentru că nu putea fi testat etic la oameni bolnavi de o boală care nu mai există. În Uniunea Europeană este autorizat pentru variolă, variola maimuței și variola vacii. Brincidofovirul și cidofovirul sunt alte opțiuni păstrate pentru urgențe. O verificare onestă vine de la ruda apropiată a variolei, mpox: studii randomizate recente au arătat că tecovirimatul nu a scurtat semnificativ boala la niciuna dintre cele două variante ale virusului, ceea ce temperează așteptările privind ajutorul real al acestor medicamente într-o situație de variolă. Ele rămân parte a pregătirii pentru urgențe, nu vindecări dovedite, iar orice suspiciune de infecție cu orthopoxvirus trebuie gestionată de medici.

Vaccinul împotriva variolei și prevenția

Prevenția este marea poveste de succes a variolei. Un vaccin, unul dintre primele create vreodată, a dus virusul la dispariție. Vaccinarea de rutină a copiilor s-a oprit în Statele Unite în 1972 și în restul lumii după eradicare, așa că majoritatea oamenilor de azi nu au imunitate. Vaccinurile se produc și se stochează în continuare, dar le primește doar un grup restrâns: anumiți lucrători de laborator care manipulează orthopoxvirusuri, unii militari și echipele care intervin în focare.

Două vaccinuri sunt centrale astăzi. ACAM2000 folosește un virus viu înrudit, numit vaccinia, și poate lăsa o rană și o mică cicatrice la locul injecției, iar rar poate da efecte adverse mai serioase. Vaccinul mai nou, MVA-BN (JYNNEOS, autorizat în Uniunea Europeană sub numele Imvanex), folosește un virus slăbit care nu se poate înmulți în corp, ceea ce îl face mai sigur pentru persoanele cu imunitate scăzută. Este același vaccin folosit acum pentru protecția împotriva mpox, motiv pentru care știința din epoca variolei a redevenit brusc actuală.

Complicații și evoluție pe termen lung

Pentru supraviețuitori, variola lăsa adesea urme de durată. Pustulele profunde se vindecau prin cicatrici permanente adâncite, cel mai vizibil pe față, iar boala putea afecta ochii până la orbire. Variola majoră ucidea aproximativ trei din zece persoane infectate, cu procente mai mari la sugari și în formele grave hemoragică și plată. Infectarea cu bacterii a leziunilor deschise era o complicație frecventă și periculoasă, care se putea vedea uneori în modificările globulelor albe urmărite de medic.

Perspectiva de ansamblu este însă cea mai încurajatoare din toată medicina. Pentru că variola se transmitea doar între oameni și exista un vaccin bun, o campanie mondială coordonată a încercuit-o și a eliminat-o complet. Acest succes explică de ce vorbim despre variolă la timpul trecut și de ce lecțiile ei ghidează azi răspunsul la virusurile înrudite care încă circulă.

Noutăți științifice despre variolă și variola maimuței

Pentru că variola nu mai apare, cele mai utile date științifice recente vin de la ruda ei apropiată, mpox, la care aceleași medicamente și vaccinuri pot fi studiate pe pacienți. Potrivit cercetărilor indexate în PubMed, o revizuire din 2025 a studiilor clinice cu tecovirimat a concluzionat că cele mai mari două studii randomizate, STOMP și PALM007, nu au arătat o scurtare a bolii mpox, deși rapoartele de caz anterioare păruseră încurajatoare (Dobrek, 2025). Ce înseamnă pentru tine: tecovirimatul este stocat pentru urgențe de variolă, dar cele mai bune dovezi actuale spun că nu este o vindecare dovedită, iar un caz real ar depinde în continuare mult de îngrijirea de susținere.

O revizuire amplă din 2025 despre mpox a arătat că vaccinul MVA-BN în două doze, același vaccin creat pentru variolă, are un profil de siguranță favorabil și o eficacitate promițătoare în prevenirea mpox, inclusiv la persoanele cu imunitate scăzută (Viguier și colab., 2025). Ce înseamnă pentru tine: vaccinul care nu se replică, conceput pentru variolă, este cel mai liniștitor instrument din această familie, iar pentru persoanele eligibile este modul practic de a reduce riscul legat de orthopoxvirusul care încă circulă.

Cercetătorii construiesc și următoarea generație de contramăsuri. Un studiu de laborator din 2026 a izolat anticorpi umani de la persoane vaccinate cu un vaccin pe bază de vaccinia și a arătat că pot bloca răspândirea orthopoxvirusurilor, inclusiv a virusului mpox, de la o celulă la alta și pot proteja șoarecii de o infecție letală (Zhang și colab., 2026). Ce înseamnă pentru tine: este o cercetare timpurie, preclinică, nu un tratament pe care îl poți cere azi, dar indică terapii țintite cu anticorpi care ar putea completa într-o zi vaccinurile și antiviralele actuale.

Glosar: termenii-cheie

Întrebări frecvente despre variola

Mai există variola?

Nu. Variola este singura boală umană eradicată vreodată. Organizația Mondială a Sănătății a declarat-o dispărută în 1980, iar niciun caz natural nu a mai apărut din 1977. Virusul variolic supraviețuiește doar în două laboratoare securizate, unul în Statele Unite și unul în Rusia, păstrat pentru cercetare sub controale stricte. Principala grijă modernă este șansa mică să fie folosit abuziv ca armă biologică, motiv pentru care vaccinurile și antiviralele sunt încă stocate.

Care erau principalele simptome ale variolei?

Variola începea, după o incubație de aproximativ 7-19 zile, cu febră mare bruscă, durere de cap puternică, dureri de spate și oboseală. După două-patru zile apărea o erupție caracteristică, care începea pe față și se extindea pe brațe și picioare. Petele deveneau vezicule ferme și profunde, apoi pustule pline de puroi, care făceau cruste în aproximativ două săptămâni și lăsau adesea cicatrici permanente. Spre deosebire de varicelă, toate leziunile treceau prin fiecare etapă în același timp.

Când a fost eradicată variola?

Ultimul caz natural de variolă a fost înregistrat în 1977, iar Organizația Mondială a Sănătății a declarat eradicarea în 1980, după o campanie mondială de vaccinare desfășurată în anii 1960 și 1970. Două lucruri au făcut succesul posibil: virusul infecta doar oamenii, fără rezervor animal în care să se ascundă, și exista deja un vaccin eficient. Echipele de sănătate găseau fiecare focar și vaccinau pe toți cei din jur (vaccinarea „în inel”), până când lanțul de transmitere a fost rupt peste tot.

Există tratament pentru variolă?

Niciun tratament nu a fost dovedit vreodată că vindecă oamenii bolnavi de variolă, în parte pentru că boala a dispărut înainte de apariția antiviralelor moderne. Îngrijirea era de susținere: lichide, confort, îngrijirea rănilor și izolare. Astăzi, antivirale precum tecovirimatul, brincidofovirul și cidofovirul sunt stocate pentru urgențe, dar au fost aprobate pe baza datelor de laborator și din studii pe animale. Studiile cu tecovirimat la virusul înrudit mpox nu au arătat o scurtare a bolii.

Se mai face vaccinul împotriva variolei și cine are nevoie de el?

Vaccinarea de rutină împotriva variolei s-a oprit acum câteva decenii, pentru că boala a dispărut, așa că majoritatea oamenilor nu sunt nici vaccinați, nici expuși riscului. Vaccinurile se produc și se stochează în continuare și le primește un grup restrâns: unii lucrători de laborator care manipulează orthopoxvirusuri, anumiți militari și cei implicați în răspunsul la focare. Vaccinul MVA-BN (Imvanex în Uniunea Europeană) este mai sigur pentru persoanele cu imunitate scăzută și este folosit și împotriva mpox.

Care este diferența dintre varicela și variola?

Varicela („vărsatul de vânt”) este produsă de un virus complet diferit și dă vezicule cu mâncărime care apar în valuri, așa că o persoană are pete în mai multe etape în același timp. Leziunile din variolă erau mai profunde, mai concentrate pe față și pe membre și toate în aceeași etapă. Varicela este o boală frecventă a copilăriei și există încă; variola a fost eradicată. Mpox este, în schimb, o rudă adevărată a variolei, din familia orthopoxvirusurilor: produce o boală mai ușoară, cu aspect asemănător, și este prevenită și tratată cu același vaccin și același antiviral create pentru variolă.

Surse

• Centers for Disease Control and Prevention — About Smallpox — CDC Smallpox, 2024 (în limba engleză) — cdc.gov
• Centers for Disease Control and Prevention — Treatment of Smallpox — CDC Smallpox, 2024 (în limba engleză) — cdc.gov
• Cleveland Clinic — Smallpox: Symptoms, Causes and Treatment — Cleveland Clinic Health Library, 2023 (în limba engleză) — my.clevelandclinic.org
• MedlinePlus, National Library of Medicine — Smallpox — MedlinePlus Health Topics (în limba engleză) — medlineplus.gov
• World Health Organization — Smallpox — WHO Health Topics (în limba engleză) — who.int
• Dobrek Ł — Tecovirimat for the treatment of monkeypox: a review of clinical trials — Przeglad Epidemiologiczny, 2025 (în limba engleză) — doi.org
• Viguier C, Delobel P, Lescure FX, et al. — From neglected to notoriety: a review of mpox clinical features, virology, epidemiology, treatment and prevention strategies — European Journal of Clinical Microbiology & Infectious Diseases, 2025 (în limba engleză) — doi.org
• Zhang J, Hao Y, Li D, et al. — Human monoclonal antibodies from donors vaccinated with recombinant vaccinia vaccine targeting A35 and B6 effectively inhibit orthopoxvirus spread and infection — Antiviral Research, 2026 (în limba engleză) — doi.org
• European Medicines Agency — Imvanex: smallpox and monkeypox vaccine (MVA-BN), authorised in the EU (în limba engleză) — ema.europa.eu
• European Medicines Agency — Tecovirimat SIGA: authorised in the EU for smallpox, monkeypox and cowpox (în limba engleză) — ema.europa.eu
• Ministerul Sănătății — România a primit vaccinul împotriva variolei maimuței (5.060 de doze, spitalele de boli infecțioase), 15.09.2022 — ms.ro
• Portalul european de informații despre vaccinare (ECDC) — Variola maimuței: simptome, transmitere și vaccinare — vaccination-info.europa.eu

Lecturi suplimentare

• Citește despre o altă boală adusă în pragul dispariției prin vaccinare în ghidul despre simptomele și prevenția poliomielitei.
• Descoperă o infecție a copilăriei prevenită prin vaccin citind ghidul despre simptomele și prevenția oreionului.
• Compară cu o altă boală cunoscută pentru erupția generalizată citind ghidul despre simptomele și tratamentul scarlatinei.
• Află cum reflectă o hemoleucogramă obișnuită o infecție citind ce arată nivelul neutrofilelor.
• Construiește o imagine mai completă a propriilor rezultate cu ghidul despre intervalele de referință și semnalările de pe un buletin.

Înțelege-ți analizele cu BloodSense

Variola a fost eradicată acum câteva decenii, așa că nu vei întâlni niciodată un test de rutină pentru ea. Ce rămâne actual este felul în care sunt evaluate astăzi rudele ei apropiate, precum mpox: prin analize de laborator și prin analizele de sânge care urmăresc răspunsul imun la orice infecție virală. Aceste buletine sunt greu de citit singur, pline de nume de anticorpi, intervale de referință și valori semnalate, ușor de înțeles greșit.

BloodSense traduce un buletin de analize complet într-un limbaj simplu, îți arată unde se află fiecare marker față de intervalul lui de referință și te ajută să înțelegi ce poate însemna un rezultat crescut, scăzut sau la limită. Raportul personalizat, realizat cu ajutorul IA, nu pune diagnostice și nu înlocuiește medicul. Primește-ți raportul personalizat în câteva minute