Preeclampsie în sarcină: simptome, cauze, analize (raportul sFlt-1/PlGF), eclampsie, sindrom HELLP și tratament

Preeclampsia este o tulburare serioasă a tensiunii arteriale care poate apărea în sarcină, de obicei după săptămâna 20, și uneori în zilele sau săptămânile de după naștere. Trece ușor neobservată, pentru că la început adesea nu dă simptome și este descoperită doar când o consultație prenatală obișnuită arată tensiune mare sau proteine în urină. Nerecunoscută, preeclampsia poate suprasolicita ficatul, rinichii, creierul și sângele și rămâne una dintre principalele cauze de boală gravă pentru femeile însărcinate și copiii lor, în toată lumea. Acest ghid îți explică ce este preeclampsia, cum îi recunoști semnele de alarmă, ce o cauzează, cum o diagnostichează medicii cu măsurători ale tensiunii și analize de sânge și de urină și ce oferă astăzi tratamentul, prevenția și cercetarea.

Ce este preeclampsia?

Preeclampsia este definită ca o tensiune arterială mare apărută pentru prima dată, în general 140/90 mmHg sau mai mult, după săptămâna 20 de sarcină, la o femeie care avea înainte tensiune normală. Tensiunea mare singură nu ajunge pentru diagnostic. Trebuie să fie însoțită fie de proteine în urină (proteinurie), fie de un alt semn că boala afectează un organ: trombocite scăzute, funcție a ficatului sau a rinichilor alterată, lichid acumulat în plămâni sau dureri de cap și tulburări de vedere nou apărute. Pentru că hipertensiunea cronică este unul dintre cei mai puternici factori de risc, te ajută să înțelegi și simptomele, cauzele și tratamentul hipertensiunii, alături de tabloul specific sarcinii descris mai jos.

Cele mai multe cazuri de preeclampsie apar în trimestrul al treilea, dar boala poate începe și mai devreme, iar o formă numită preeclampsie după naștere (postpartum) poate apărea după ce copilul s-a născut, cel mai des în primele zile până la o săptămână. O tensiune de 160/110 mmHg sau mai mare, ori afectarea altor organe decât rinichii, marchează forma severă și cere îngrijire urgentă. Locul în care se află o femeie pe acest spectru influențează toate deciziile care urmează, de la cât de atent este monitorizată până la momentul nașterii.

Preeclampsie: simptome și semne de alarmă

Unul dintre cele mai importante lucruri de știut despre preeclampsie este că adesea nu dă niciun semn. Multe femei se simt complet bine și află că o au doar pentru că un control prenatal descoperă tensiune crescută sau proteine într-o probă de urină. Tocmai de aceea contează atât de mult consultațiile regulate din sarcină: prind boala înainte să se anunțe singură.

Când apar, semnele de alarmă reflectă de obicei creșterea tensiunii și suferința organelor. O durere de cap severă sau persistentă care nu cedează la remediile obișnuite, schimbări ale vederii, precum vederea încețoșată sau „fulgere” luminoase, și durerea în partea dreaptă sus a abdomenului ori chiar sub coaste sunt deosebit de importante. Umflarea bruscă a feței și a mâinilor, creșterea rapidă în greutate în câteva zile, greața sau vărsăturile apărute târziu în sarcină și lipsa de aer pot semnala, de asemenea, o problemă. Oricare dintre aceste simptome în a doua jumătate a sarcinii merită un telefon imediat la medicul obstetrician, nu o așteptare. În caz de urgență, sună la 112.

Cauze și factori de risc ai preeclampsiei

Rădăcina preeclampsiei se află în placentă, organul care leagă mama de copilul în dezvoltare. La începutul sarcinii, placenta formează o rețea de vase de sânge care ar trebui să se lărgească pentru a transporta tot mai mult sânge. În preeclampsie, aceste vase se dezvoltă anormal și aduc mai puțin sânge decât ar trebui. Placenta aflată în suferință eliberează atunci în sângele mamei proteine care lezează căptușeala vaselor de sânge, cresc tensiunea și perturbă rinichii, ficatul și alte organe. Cercetătorii descriu acest proces ca pe un dezechilibru între o proteină antiangiogenică numită sFlt-1 și o proteină proangiogenică numită PlGF, iar acest dezechilibru stă astăzi la baza unei analize de sânge folosite pentru a anticipa boala.

Nicio cauză unică nu explică toate cazurile, dar mai mulți factori cresc riscul. Prima sarcină, o preeclampsie într-o sarcină anterioară și sarcina cu mai mulți feți cresc riscul, la fel ca sarcina obținută prin fertilizare in vitro. Bolile cronice contează și ele mult. Merită să citești despre simptomele, cauzele și tratamentul diabetului și despre boala cronică de rinichi și tratamentul ei, pentru că ambele, alături de hipertensiunea cronică, obezitate, bolile autoimune și vârsta peste 35 de ani, se numără printre factorii de risc recunoscuți.

Eclampsie și preeclampsie: ce este sindromul HELLP

Preeclampsia face parte dintr-un spectru, iar pericolul ei cel mai mare este cât de repede se poate agrava. Când boala ajunge la convulsii, devine eclampsie, o urgență medicală care pune în pericol atât mama, cât și copilul. Unele femei nu au niciun semn dramatic înainte de o criză, unul dintre motivele pentru care preeclampsia severă este tratată atât de energic.

A doua formă severă este sindromul HELLP, un nume care vine din engleză și înseamnă hemoliză (distrugerea globulelor roșii), enzime hepatice crescute și trombocite scăzute. HELLP reflectă leziuni ale globulelor roșii, ficatului și sistemului de coagulare și se poate instala rapid, uneori cu durere în partea de sus a abdomenului și greață, nu neapărat cu tensiune foarte mare. Atât eclampsia, cât și sindromul HELLP sunt motive pentru care medicii urmăresc atent analizele de sânge și decid adesea nașterea când apare boala severă.

Analize pentru preeclampsie: cum se pune diagnosticul

Diagnosticul preeclampsiei pornește de la cele două verificări simple făcute la fiecare consultație prenatală: măsurarea tensiunii și testarea urinei pentru proteine. Două valori crescute la cel puțin patru ore distanță, împreună cu proteine în urină, îndeplinesc definiția clasică. Când rezultatul pentru proteine este nesigur, laboratorul poate măsura raportul proteine/creatinină în urină sau poate colecta urina timp de 24 de ore, pentru o cuantificare exactă. Aici analizele de laborator devin centrale, pentru că sângele arată afectarea organelor pe care tensiometrul nu o poate vedea. În România, analizele recomandate de medic în sarcină, cu bilet de trimitere marcat pentru sarcină, sunt decontate de CNAS și nu intră în plafonul lunar al laboratorului.

Un set de analize de sânge îi arată medicului cum afectează boala organismul, iar fiecare rezultat adaugă o piesă la imagine. Te ajută să înțelegi ce arată numărul de trombocite, pentru că o scădere a lor este un semn al bolii severe și al sindromului HELLP. Creșterea enzimelor hepatice indică suferința ficatului; poți citi ce măsoară analiza TGO (AST) și ce valori sunt normale, ca să vezi de ce este urmărită. Funcția rinichilor se urmărește și ea, așa că merită să vezi ce arată creatinina despre rinichi (în România se exprimă în mg/dL, cu RFGe calculată alături), iar medicii verifică adesea și acidul uric, pentru că te ajută să știi ce indică nivelul acidului uric într-o sarcină cu tensiune mare. Medicii pot măsura și lactat dehidrogenaza (LDH), un marker al leziunii celulare, și folosesc tot mai des raportul sFlt-1/PlGF. Laboratoare din România, precum Synevo, oferă acești markeri de preeclampsie: un raport de cel mult 38 face puțin probabilă apariția preeclampsiei în săptămâna următoare, iar un raport peste 85 indică o probabilitate mare a bolii.

Preeclampsie: tratament și monitorizare

Singurul tratament care vindecă definitiv preeclampsia este nașterea copilului și eliminarea placentei, pentru că placenta întreține boala. Alegerea momentului nașterii este un echilibru delicat. Când preeclampsia este ușoară și sarcina este aproape de termen, medicii planifică adesea nașterea în jurul săptămânii 37. Când apare mai devreme, cântăresc riscurile prematurității față de pericolul agravării bolii și pot încerca să câștige timp sub supraveghere atentă.

Până la naștere, tratamentul urmărește protejarea mamei și câștigarea de timp pentru maturizarea copilului. Medicamentele pentru tensiune considerate sigure în sarcină, precum labetalolul, nifedipina și hidralazina, sunt folosite pentru a scădea valorile periculoase. Sulfatul de magneziu administrat intravenos previne sau tratează convulsiile eclamptice și este un pilon în boala severă. Dacă o naștere timpurie pare probabilă, o cură de corticosteroizi grăbește maturizarea plămânilor copilului. Pe tot parcursul, femeia însărcinată este urmărită atent, cu măsurători repetate ale tensiunii, analize de sânge și monitorizarea creșterii și a stării copilului. Orice femeie cu preeclampsie ar trebui să aibă un plan clar cu echipa medicală despre simptomele care înseamnă că trebuie să meargă imediat la spital.

Prevenția preeclampsiei: aspirina și alte măsuri

Preeclampsia nu poate fi prevenită întotdeauna, dar riscul poate fi redus pentru multe femei. Pentru cele cu risc mare, ghidurile americane importante, ale United States Preventive Services Task Force și ale American College of Obstetricians and Gynecologists, recomandă aspirină în doză mică, de obicei 81 mg pe zi, începută între săptămânile 12 și 28 de sarcină și ideal înainte de săptămâna 16. În Europa se folosesc și alte doze, de exemplu 75 mg sau 150 mg în Suedia (vezi studiul de mai jos); doza o stabilește medicul. Se consideră că aspirina îmbunătățește fluxul de sânge prin placentă, iar la femeile cu risc crescut s-a demonstrat că scade șansa de a face boala.

Suplimentele de calciu pot reduce riscul la populațiile cu alimentație săracă în calciu. Dincolo de medicamente, controlul bolilor cronice înainte și în timpul sarcinii, prezența la fiecare consultație prenatală și menținerea tensiunii și a greutății în limite sănătoase susțin o sarcină mai sigură. Orice femeie cu factori de risc ar trebui să vorbească devreme cu medicul obstetrician despre aspirină sau alte măsuri potrivite, pentru că prevenția funcționează cel mai bine când începe în prima jumătate a sarcinii. Nu începe singură aspirina fără recomandarea medicului.

Complicații și evoluție pe termen lung

Majoritatea femeilor cu preeclampsie care primesc îngrijire la timp se recuperează complet după naștere, dar boala poate produce complicații grave când este severă sau netratată. Pentru mamă, acestea includ eclampsia, sindromul HELLP și leziuni ale rinichilor și ficatului. Tensiunea foarte mare poate duce și la sângerare în creier; înțelegi mai ușor cum se desfășoară această urgență după ce citești ghidul despre simptomele și tratamentul accidentului vascular cerebral. Placenta se poate și desprinde de peretele uterului, un eveniment periculos numit dezlipire de placentă.

Pentru copil, principalele riscuri vin din nevoia unei nașteri timpurii și din fluxul redus de sânge prin placentă, care poate încetini creșterea. Nașterea prematură și greutatea mică la naștere sunt consecințele cele mai frecvente. Efectele pot depăși sarcina: femeile care au avut preeclampsie au pe termen lung un risc mai mare de hipertensiune, boli de inimă și accident vascular cerebral, de aceea multe beneficiază de urmărire cardiovasculară în anii de după naștere, de exemplu prin măsurarea regulată a tensiunii la medicul de familie.

Noutăți științifice în cercetarea preeclampsiei

O mare parte din progresele recente în preeclampsie vin din analize de sânge care pot semnala boala înainte de apariția simptomelor. O revizuire sistematică și meta-analiză din 2025 a reunit datele multor studii și a arătat că raportul sFlt-1/PlGF anticipează preeclampsia mai precis decât fiecare dintre cele două proteine măsurate separat, cu o performanță generală bună (Zhang și colab., 2025). Este același echilibru de biomarkeri pe care se bazează analizele de sânge mai noi, aprobate de autoritatea americană FDA și disponibile și în laboratoarele din România. Ce înseamnă pentru tine: dacă ești urmărită pentru preeclampsie, echipa medicală poate folosi una dintre aceste analize angiogenice pentru a aprecia cât de probabil este ca boala să devină severă, ceea ce o ajută să decidă cât de atent să te monitorizeze și când să acționeze.

Cercetătorii testează și dacă screeningul la începutul sarcinii, urmat de tratarea femeilor cu risc mare, poate preveni boala. Un studiu amplu din 2024, desfășurat în mai multe regiuni din Asia, a oferit screening în primul trimestru și aspirină în doză mică celor cu risc mare. Dintre femeile care au luat efectiv aspirina, tratamentul a fost asociat cu o scădere cu 41% a preeclampsiei cu naștere prematură (Nguyen-Hoang și colab., 2024). Ce înseamnă pentru tine: identificarea timpurie a riscului și începerea aspirinei înainte de săptămâna 16 par să facă o diferență reală, de aceea merită o discuție timpurie cu medicul despre riscul tău.

Rămân întrebări despre cel mai bun mod de a folosi aspirina. Un studiu național din 2025 din Suedia a comparat femeile care au luat o doză mai mare de aspirină, 150-160 mg, cu cele care au luat 75 mg, analizând atât preeclampsia, cât și sângerările (Kupka și colab., 2025). Astfel de studii ajută la rafinarea dozei și a momentului care oferă cea mai bună protecție cu cel mai mic risc. Ce înseamnă pentru tine: recomandarea generală de aspirină în doză mică atunci când ai risc mare este bine stabilită, dar doza exactă o stabilește medicul tău, care îți cântărește factorii de risc față de riscul de sângerare.

Glosar: termenii-cheie

Întrebări frecvente despre preeclampsie

Care sunt semnele de alarmă ale preeclampsiei?

Preeclampsia este adesea „tăcută”, așa că multe femei nu au simptome și sunt diagnosticate doar prin măsurarea tensiunii și analiza urinei la controale. Când apar, cele mai importante semne sunt durerea de cap severă sau persistentă, tulburările de vedere (vedere încețoșată, fulgere luminoase), durerea în dreapta sus a abdomenului, sub coaste, umflarea bruscă a feței și a mâinilor, creșterea rapidă în greutate și lipsa de aer. Oricare dintre acestea în a doua jumătate a sarcinii înseamnă că trebuie să suni imediat medicul obstetrician.

Când apare de obicei preeclampsia?

Preeclampsia apare cel mai des după săptămâna 20 de sarcină, iar majoritatea cazurilor în trimestrul al treilea, după aproximativ săptămâna 27. La unele femei poate începe mai devreme, iar forma postpartum poate apărea după naștere, de obicei în primele zile până la o săptămână. Pentru că poate veni fără avertisment, consultațiile prenatale regulate pe toată durata sarcinii sunt cel mai bun mod de a o depista.

Ce cauzează preeclampsia?

Preeclampsia pornește de la placentă, ale cărei vase de sânge se dezvoltă anormal și transportă mai puțin sânge decât ar trebui. Placenta în suferință eliberează proteine care lezează căptușeala vaselor mamei, cresc tensiunea și afectează rinichii, ficatul și alte organe; este vorba despre un dezechilibru între proteinele sFlt-1 și PlGF. Riscul crește la prima sarcină, după o preeclampsie anterioară, în hipertensiunea cronică, diabet, boala de rinichi, obezitate, sarcina gemelară și peste 35 de ani.

Se vindecă preeclampsia și cum se tratează?

Singura vindecare este nașterea copilului și eliminarea placentei, iar alegerea momentului înseamnă echilibrarea siguranței mamei cu nevoia copilului de a se maturiza. Până atunci, tratamentul include medicamente pentru tensiune sigure în sarcină (labetalol, nifedipină, hidralazină) și sulfat de magneziu intravenos pentru prevenirea convulsiilor în formele severe. Dacă nașterea timpurie este probabilă, se pot da corticosteroizi pentru maturizarea plămânilor copilului.

Cum îmi pot reduce riscul de preeclampsie?

Dacă ai risc mare, ghidurile recomandă aspirină în doză mică, începută între săptămânile 12 și 28 și ideal înainte de 16, ceea ce poate scădea semnificativ șansa bolii; doza ți-o stabilește medicul. Calciul ajută când alimentația este săracă în calciu. Controlul hipertensiunii și al diabetului, prezența la toate consultațiile și o greutate sănătoasă ajută și ele. Vorbește devreme cu medicul despre aspirină.

Poți face preeclampsie după naștere?

Da. Preeclampsia postpartum apare după naștere, cel mai des în primele zile până la o săptămână, dar poate apărea până la aproximativ șase săptămâni mai târziu. Semnele sunt aceleași ca în sarcină: durere de cap severă, tulburări de vedere, durere în partea de sus a abdomenului, umflături și lipsă de aer. Pentru că simptomele pot fi puse ușor pe seama recuperării, orice mamă care le observă după naștere trebuie să ceară rapid ajutor medical.

Surse

• American College of Obstetricians and Gynecologists — Preeclampsia and High Blood Pressure During Pregnancy — ACOG Frequently Asked Questions, 2023 (în limba engleză) — acog.org
• Mayo Clinic — Preeclampsia: Symptoms and Causes — Mayo Clinic Diseases and Conditions, 2024 (în limba engleză) — mayoclinic.org
• Cleveland Clinic — Preeclampsia — Cleveland Clinic Health Library, 2024 (în limba engleză) — my.clevelandclinic.org
• MedlinePlus, National Library of Medicine — Preeclampsia — MedlinePlus Medical Encyclopedia, reviewed 2024 (în limba engleză) — medlineplus.gov
• Zhang R, Li J, Chi Y, Sun L, et al. — Predictive performance of sFlt-1, PlGF and the sFlt-1/PlGF ratio for preeclampsia: A systematic review and meta-analysis — Journal of Gynecology Obstetrics and Human Reproduction, 2025 (în limba engleză) — doi.org
• Nguyen-Hoang L, Dinh LT, Tai AST, et al. — Implementation of First-Trimester Screening and Prevention of Preeclampsia: A Stepped Wedge Cluster-Randomized Trial in Asia — Circulation, 2024 (în limba engleză) — doi.org
• Kupka E, Hesselman S, Gunnarsdóttir J, Wikström AK, et al. — Prophylactic Aspirin Dose and Preeclampsia — JAMA Network Open, 2025 (în limba engleză) — doi.org
• Synevo România — Markeri de preeclampsie: PlGF, sFlt-1 și raportul sFlt-1/PlGF, praguri de interpretare 38 și 85 — synevo.ro
• Regina Maria — Preeclampsia: tensiune peste 140/90 mm Hg la două măsurători, proteinurie, simptome — Articole medicale, sarcină — reginamaria.ro
• Casa Națională de Asigurări de Sănătate — Ghidul asiguratului (analizele din sarcină, decontate în afara plafonului laboratorului), copie publicată de Institutul Regional de Oncologie Iași — iroiasi.ro

Lecturi suplimentare

• Află cum se măsoară un marker al leziunii celulelor și țesuturilor citind despre ce arată LDH-ul în analize.
• Înțelege cum se cuantifică proteinuria citind cum se interpretează proteinuria pe 24 de ore.
• Descoperă o boală autoimună care poate crește riscul de preeclampsie în ghidul despre simptomele și tratamentul lupusului.
• Vezi și enzima hepatică pereche a TGO citind ce măsoară analiza TGP (ALT).
• Construiește o imagine mai completă a propriilor cifre cu ghidul despre intervalele de referință și semnalările de pe un buletin de analize.

Înțelege-ți analizele cu BloodSense

Diagnosticul de preeclampsie nu se bazează doar pe o valoare a tensiunii. Se sprijină pe un set de analize de sânge și de urină, de la trombocite și enzime hepatice până la creatinină, acid uric și raportul sFlt-1/PlGF, fiecare arătând cum afectează boala organismul. Aceste rezultate pot fi greu de înțeles singură, mai ales când apar intervale de referință, semnalări sau markeri necunoscuți.

BloodSense traduce un buletin de analize complet într-un limbaj simplu, îți arată unde se află fiecare marker față de intervalul lui de referință și te ajută să înțelegi ce înseamnă de fapt un rezultat normal, la limită sau anormal. Raportul personalizat, realizat cu ajutorul IA, nu pune diagnostice și nu înlocuiește medicul obstetrician. Primește-ți raportul personalizat în câteva minute