Diverticulita: simptome, cauze, analize, tratament și alimente interzise (diferența față de diverticuloză)

Diverticulita apare când unul sau mai mulți dintre micii saci care se formează frecvent în peretele colonului se inflamează sau se infectează. Acești saci, numiți diverticuli, sunt extrem de frecvenți odată cu înaintarea în vârstă și, singuri, nu produc nicio problemă — o situație numită diverticuloză. Diverticulita este altceva: este ceea ce se întâmplă atunci când un sac se irită, ducând la durere abdominală și uneori la o infecție mai serioasă, care are nevoie de îngrijire medicală. Cele mai multe cazuri se pot gestiona, iar tratamentul s-a schimbat mult în ultimii ani, spre abordări mai blânde și mai individualizate. Acest ghid explică ce este diverticulita, ce simptome dă, de ce apare, cum se pune diagnosticul, ce tratamente există și ce arată cercetările recente.

Ce este diverticulita și prin ce diferă de diverticuloză?

Diverticuloza apare când mici saci, numiți diverticuli, ies în afară prin punctele slabe ale peretelui muscular al colonului, cel mai des în colonul sigmoid, în partea stângă-jos a abdomenului. Acești saci se formează în timp, din cauza presiunii din interiorul colonului și a modificărilor peretelui odată cu vârsta, și sunt frecvenți: în Statele Unite îi au peste 30 % dintre adulții de 50-59 de ani și peste 70 % dintre persoanele de peste 80 de ani. Diverticuloza singură este de obicei tăcută, așa că cei mai mulți nu află că o au decât dacă este observată întâmplător la o colonoscopie sau la o investigație făcută din alt motiv.

Diverticulita este ceea ce se întâmplă când unul sau mai mulți dintre acești saci se inflamează sau, în multe cazuri, se infectează. Mai puțin de 5 % dintre persoanele cu diverticuloză fac vreodată diverticulită, dar se întâmplă destul de des încât să producă aproximativ 200.000 de internări pe an în Statele Unite. Cele mai multe episoade, în jur de 80-85 %, sunt necomplicate, adică inflamația rămâne limitată la peretele colonului. Restul de 15-20 % sunt complicate de un abces, o perforație, o fistulă sau o obstrucție intestinală, probleme care cer o urmărire mai atentă și uneori un tratament mai intens. Să știi în ce categorie intră un puseu este esențial pentru felul în care este tratat.

Simptomele diverticulitei și criza de diverticulită

Simptomul tipic al diverticulitei este durerea abdominală, de obicei bruscă sau care se agravează constant, simțită de regulă în partea stângă-jos a abdomenului, unde se află colonul sigmoid. Zona este adesea sensibilă la atingere, iar durerea vine frecvent cu febră, greață sau vărsături și o schimbare a tranzitului, precum constipația sau diareea. Unii observă și balonare sau o stare generală proastă. Aceste simptome se pot aduna în una-două zile și sunt de obicei motivul pentru care cineva merge la medic sau la urgențe.

Cele mai multe pusee sunt necomplicate și se ameliorează cu tratament prompt, dar anumite simptome indică un caz mai serios, complicat, și cer îngrijire de urgență. Semnele de alarmă care nu trebuie ignorate niciodată sunt durerea severă sau care se agravează rapid, febra mare, imposibilitatea de a ține lichidele, o burtă rigidă sau extrem de sensibilă ori pulsul rapid, confuzia sau amețeala, care sugerează o infecție generalizată. Pentru că un abces rupt sau o perforație pot produce peritonită, o infecție a cavității abdominale care pune viața în pericol, oricine are aceste semne trebuie să sune la 112 sau să meargă la urgențe, nu să aștepte să vadă dacă durerea trece.

Cauzele diverticulitei și factorii de risc

Se crede că diverticulita începe când un diverticul se blochează sau căptușeala lui se lezează, permițând bacteriilor să se înmulțească și să declanșeze inflamația sau infecția țesutului din jur. Vârsta este cel mai mare factor de risc, pentru că diverticulii înșiși devin mai frecvenți cu fiecare deceniu de viață, dar și alți factori cresc șansa unui puseu. O alimentație săracă în fibre și bogată în carne roșie pe termen lung, obezitatea, fumatul și sedentarismul se asociază toate cu un risc mai mare, la fel ca folosirea regulată a antiinflamatoarelor nesteroidiene, a corticosteroizilor sau a analgezicelor opioide. Un istoric familial de diverticulită sugerează că și genetica are un rol.

Ajută să știi că diverticulita are o cauză de fond diferită de alte boli care pot da simptome asemănătoare ale colonului. Diverticulita nu are disfuncția sistemului imunitar care produce inflamația intestinală din boala Crohn sau care stă la baza inflamației colonului din colita ulcerativă; ea vine mai ales din modificările structurale ale colonului legate de vârstă, combinate cu alimentația și stilul de viață. Diferența contează pentru tratament, pentru că diverticulita răspunde de obicei la antibiotice, schimbări de alimentație sau drenaj, nu la tratamentele imunologice de lungă durată folosite în bolile inflamatorii intestinale.

Cum se pune diagnosticul de diverticulită: CT, analize și colonoscopie

Tomografia computerizată (CT) a abdomenului și pelvisului, cu substanță de contrast, este standardul de aur în diagnosticul diverticulitei: identifică boala corect și arată, în cele mai multe cazuri, complicațiile precum abcesul, perforația sau fistula. Investigația confirmă diagnosticul și arată dacă un caz este necomplicat sau complicat, ceea ce stabilește planul de tratament care urmează.

Două analize de sânge însoțesc de obicei tomografia. Numărul de leucocite din hemoleucogramă ajută la confirmarea infecției și contează în decizia privind antibioticele sau internarea, iar proteina C reactivă din sânge arată cât de multă inflamație există: o creștere mare ridică suspiciunea unei boli complicate, precum un abces, în timp ce o creștere mică este tipică unei inflamații mai ușoare. Atenție, multe laboratoare din România raportează CRP-ul în mg/dL, nu în mg/L. Medicii studiază și calprotectina fecală, un marker din scaun al inflamației intestinale (la Synevo, sub 50 µg/g la adulți), ca metodă neinvazivă de semnalare a puseelor și a riscului de recidivă, deși nu este încă de rutină. O colonoscopie făcută la 6-8 săptămâni după dispariția simptomelor privește direct căptușeala, ca să excludă posibilitatea unui cancer colorectal sau alte boli; ea este amânată în timpul unui puseu activ din cauza riscului suplimentar de perforație.

Tratament pentru diverticulită: este nevoie de antibiotice?

Tratamentul diverticulitei depinde de faptul că un caz este necomplicat sau complicat, iar abordarea generală s-a mutat spre mai puține intervenții în cazurile ușoare. La pacienți selectați, sănătoși, cu diverticulită necomplicată și fără semne de infecție generalizată, tot mai multe dovezi susțin renunțarea la antibiotice în favoarea urmăririi atente, o schimbare reflectată în recomandările actuale ale Asociației Americane de Gastroenterologie. Multe pusee ușoare se tratează acasă, cu repaus, calmarea durerii și o schimbare temporară a alimentației, la indicația medicului.

Antibioticele, drenajul sau operația se folosesc în diverticulita complicată ori în cazurile cu febră, stare generală afectată sau imunitate scăzută. În timpul unui puseu acut, medicii recomandă adesea o scurtă perioadă cu lichide clare, ca să odihnească intestinul, apoi o revenire treptată la alimente sărace în fibre și, pe măsură ce simptomele scad, la alimente bogate în fibre; pentru durere se preferă în general paracetamolul în locul antiinflamatoarelor nesteroidiene. Un abces mai mare poate avea nevoie de drenaj percutanat, iar peritonita generalizată după o perforație este o urgență chirurgicală. Recomandările actuale nu mai susțin operația programată de rutină după un singur episod necomplicat, discuția fiind rezervată puseelor repetate sau complicate.

Alimente interzise la diverticulită? Alimentația și evoluția pe termen lung

La diverticulită nu există o listă permanentă de alimente interzise: vechiul sfat de a evita pentru totdeauna nucile, semințele sau floricelele a fost infirmat de cercetările moderne, care nu au găsit un risc mai mare de puseu, iar aceste alimente sunt de fapt surse bune de fibre. Doar în timpul unui puseu acut se trece temporar pe lichide clare și alimente sărace în fibre. Regina Maria amintește că, pentru prevenirea recidivelor, contează lichidele suficiente, o alimentație bogată în fibre (fructe, legume, cereale integrale și leguminoase precum fasolea, mazărea, lintea sau năutul) și mișcarea.

Cei mai mulți dintre cei care se refac după un puseu de diverticulită trăiesc apoi normal, mai ales după un episod necomplicat tratat cu repaus, schimbări de alimentație și, la nevoie, medicamente. Pentru că diverticulii nu dispar odată formați, unii fac un nou puseu, dar mulți alții nu mai au niciodată un al doilea episod. Obiceiurile de lungă durată, precum alimentația bogată în fibre, mișcarea regulată, greutatea sănătoasă și renunțarea la fumat, scad semnificativ șansa recidivei.

La unii oameni, tubul digestiv rămâne sensibil o vreme după ce inflamația trece, și nu e neobișnuit să observi balonare, crampe sau un tranzit imprevizibil, care seamănă cu simptomele persistente ale colonului iritabil. Merită să lucrezi cu medicul la un plan pentru fibre și să revii dacă simptomele nu se liniștesc. Pentru cei cu un episod complicat sau cu pusee repetate, urmărirea de durată ajută la alegerea căii potrivite: observație, alimentație adaptată sau o discuție despre operație.

Ultimele progrese științifice în diverticulită

Potrivit cercetărilor indexate în PubMed, un studiu din 2025 de îmbunătățire a calității, dintr-un serviciu de urgență al Universității din Colorado, a arătat că un traseu clinic formal și educarea medicilor au redus folosirea antibioticelor pe gură în diverticulita necomplicată confirmată imagistic, fără diferențe la 90 de zile între grupurile cu și fără antibiotic în revenirile la urgențe, internări, drenaje sau operații de urgență (Lee și colab., 2025). Ce înseamnă pentru tine: datele din practica reală susțin acum ce sugeraseră studiile anterioare, și anume că mulți pacienți sănătoși, bine selectați, cu diverticulită necomplicată, pot renunța în siguranță la antibiotice, sub îndrumarea medicului.

O analiză sistematică cu metaanaliză din 2026, care a reunit peste 7.000 de pacienți ameliorați inițial cu tratament nechirurgical al unui abces diverticular, a arătat că operația programată de îndepărtare a colonului a scăzut șansa unei recidive, dar a aproape dublat șansa unei stome, comparativ cu urmărirea în continuare (Akbarpoor și colab., 2026). Ce înseamnă pentru tine: îndepărtarea porțiunii de colon după vindecarea unui abces este un compromis real între mai puține recidive și o șansă mai mare de stomă, iar decizia trebuie individualizată, nu luată de rutină. Separat, un studiu din 2025 pe peste 600 de pacienți de la urgențe cu diverticulită acută a arătat că atât CRP-ul, cât și raportul neutrofile-limfocite, calculat dintr-o hemoleucogramă obișnuită, au prezis cine urma să aibă nevoie de operație sau drenaj (Ho și colab., 2025). Ce înseamnă pentru tine: CRP-ul, o analiză ieftină și disponibilă peste tot, rămâne o cale legitimă de a aprecia cât de serios este un puseu, iar combinațiile mai noi de markeri pot rafina această triere.

Glosar de termeni despre diverticulită

Întrebări frecvente despre diverticulită

Care este diferența dintre diverticuloză și diverticulită?

Diverticuloza înseamnă prezența unor mici saci, numiți diverticuli, în peretele colonului; este frecventă după 50 de ani și de obicei nu dă simptome. Diverticulita este ce se întâmplă când unul sau mai mulți dintre acești saci se inflamează sau se infectează, cu durere, febră și alte simptome care cer îngrijire medicală. Pe scurt, diverticuloza sunt sacii înșiși, iar diverticulita este puseul unuia dintre ei.

Ce analize și investigații se fac pentru diverticulită?

Principala investigație este tomografia abdomenului și pelvisului cu contrast, care arată dacă există abces, perforație sau fistulă. Leucocitele verifică infecția, iar CRP-ul măsoară inflamația; o creștere mare indică un caz mai complicat. Colonoscopia nu se face în timpul puseului, ci la 6-8 săptămâni după, ca să examineze colonul și să excludă alte cauze.

Poate trece diverticulita singură, fără antibiotice?

Da, la multe persoane cu diverticulită ușoară, necomplicată, recomandările actuale susțin urmărirea atentă fără antibiotice, în locul tratamentului automat. Această abordare este rezervată pacienților sănătoși, fără semne de infecție generalizată, și se decide împreună cu medicul după ce imagistica confirmă că un caz este necomplicat. Diverticulita complicată sau orice caz cu febră mare ori stare generală afectată are nevoie în continuare de antibiotice.

Ce alimente trebuie evitate și pot mânca nuci, semințe și floricele?

Da, nucile, semințele, floricelele și alimentele asemănătoare sunt sigure pentru cei mai mulți oameni cu diverticuloză sau cu diverticulită în antecedente. Vechiul sfat de a le evita permanent a fost infirmat de cercetările moderne, care nu au găsit un risc mai mare de puseu; de fapt, sunt surse bune de fibre. În timpul unui puseu acut, medicii recomandă de obicei lichide clare, apoi alimente sărace în fibre până se ameliorează simptomele, urmate de revenirea treptată la o alimentație bogată în fibre.

Când este diverticulita o urgență și când trebuie să mergi la spital?

Mergi la urgențe sau sună la 112 pentru o durere abdominală severă sau care se agravează rapid, febră mare, imposibilitatea de a ține lichidele ori o burtă rigidă sau extrem de sensibilă. Acestea pot semnala o complicație, precum o perforație sau o infecție care se extinde, ce cere evaluare promptă și uneori tratament de urgență. E întotdeauna mai bine să fii verificat decât să aștepți simptome care se dovedesc grave.

Am nevoie de operație pentru diverticulită și care e diferența dintre operația programată și cea de urgență?

Cei mai mulți oameni nu au niciodată nevoie de operație pentru diverticulită. Operația de urgență este rezervată complicațiilor care pun viața în pericol, precum o perforație cu peritonită sau o obstrucție care nu se rezolvă singură. Operația programată, făcută mai târziu în condiții planificate, se ia în calcul la episoade complicate repetate sau la un abces care revine, dar recomandările actuale nu o mai susțin de rutină după un singur episod necomplicat.

Surse

• National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases — Symptoms & Causes of Diverticular Disease — NIDDK, 2021 (în limba engleză) — niddk.nih.gov
• Mayo Clinic — Diverticulitis — Mayo Clinic, 2023 (în limba engleză) — mayoclinic.org
• Cleveland Clinic — Diverticulitis — Cleveland Clinic Health Library, 2024 (în limba engleză) — my.clevelandclinic.org
• Lee JS, Carmichael H, Bellen BA, et al. — Outpatient Management of Acute Sigmoid Diverticulitis: Education and a Clinical Pathway Reduced Antibiotic Use Without Compromise in Clinical Outcomes — Diseases of the Colon & Rectum, 2025 (în limba engleză) — doi.org
• Akbarpoor F, Delgado LM, Aakef K, et al. — Elective Colectomy Versus Observation Following Initial Nonoperative Success in Hinchey Ib/II Diverticulitis: A Systematic Review and Meta-Analysis — The American Surgeon, 2026 (în limba engleză) — doi.org
• Ho YT, Perera OM, Ayeni FE, et al. — A Retrospective Study on Use of Neutrophil-Lymphocyte Ratio as a Prognostic Measurement to Assess Acute Diverticulitis — ANZ Journal of Surgery, 2025 (în limba engleză) — doi.org
• MedLife — Diverticulita și diverticuloza: cauze, simptome, diagnostic (colonoscopie, CT), tratament, operație, regim alimentar — Glosar medical — medlife.ro
• Regina Maria — Cum pot să previn diverticulita? (lichide, alimentație bogată în fibre, mișcare) — Articole medicale — reginamaria.ro
• Synevo România — Calprotectina în materii fecale: valoare-prag 50 μg/g — synevo.ro

Lecturi suplimentare

• Descoperă un marker mai sensibil al inflamației ascunse în ghidul despre CRP-ul ultrasensibil și inflamația tăcută.
• Vezi cum caută medicii sângerările ascunse în ghidul despre testul pentru hemoragii oculte în scaun.
• Câștigă încredere în citirea rezultatelor cu ghidul despre intervalele de referință și semnalările de pe buletin.

Înțelege-ți analizele cu BloodSense

Îngrijirea diverticulitei depinde de mai mult decât imagistica: leucocitele, CRP-ul și markeri mai noi, precum calprotectina fecală, îi ajută pe medici să judece cât de grav este un puseu și dacă poate fi urmărit atent sau are nevoie de tratament mai activ. Când vezi unde se situează fiecare valoare față de intervalul de referință și cum se schimbă de la o analiză la alta, rezultatele sunt mai ușor de discutat cu medicul tău. BloodSense îți traduce buletinul de analize într-un limbaj clar, arată ce înseamnă fiecare marker și te ajută să urmărești schimbările în timp, în loc să citești o cifră izolată. Raportul personalizat, realizat cu ajutorul IA, nu pune diagnostice și nu înlocuiește consultul medical.

Primește-ți raportul personalizat în câteva minute