Astm bronșic: simptome, criza de astm, diagnostic și tratamentul modern

Astmul bronșic este una dintre cele mai frecvente boli cronice și una dintre cele mai subtratate. Simptomele de astm sunt doar suprafața unui proces inflamator care continuă și între crize, iar dacă ameliorezi „strânsoarea” fără să tratezi inflamația, boala merge mai departe pe dedesubt.

Aceasta este cea mai mare schimbare din îngrijirea modernă a astmului: ghidurile internaționale (GINA, preluate în România de Societatea Română de Pneumologie) nu mai recomandă tratarea adulților și adolescenților doar cu un inhalator de criză cu acțiune scurtă. Mai jos afli cum se simte o criză, ce semne înseamnă că suni la 112, cum se pune diagnosticul, de ce doi oameni cu aceeași etichetă au nevoie de medicamente diferite și ce pot și ce nu pot spune analizele de sânge.

Ce este astmul bronșic?

Astmul bronșic este o boală cronică a căilor respiratorii definită prin două caracteristici care apar împreună: inflamația mucoasei bronhiilor și o obstrucție variabilă a fluxului de aer. Mucoasa se umflă și produce mucus în exces, iar mușchii din jurul bronhiilor se contractă prea ușor, o proprietate numită hiperreactivitate bronșică. Canalul prin care trece aerul se îngustează, iar scoaterea aerului devine mai grea decât tragerea lui. Societatea Română de Pneumologie o descrie simplu: pacientului „îi este mai greu să expire decât să inspire”.

Cuvântul „variabil” are greutatea diagnosticului. Fluxul de aer se schimbă de la o oră la alta, de la o zi la alta și de la un anotimp la altul, ceea ce deosebește astmul de obstrucția fixă și explică de ce cineva se poate simți normal la cabinet și se poate chinui la trei noaptea. Un examen normal nu exclude astmul. Astmul debutat la vârsta adultă este frecvent, mai puțin alergic, mai persistent și adesea ratat ani de zile.

Astm bronșic: simptome și cum se simte o criză

Cele patru simptome cardinale sunt respirația șuierătoare (wheezing), lipsa de aer, senzația de piept strâns și tusea. Ele apar împreună, se agravează noaptea sau dimineața devreme și urmează unui declanșator, cum ar fi efortul, aerul rece, un alergen sau o infecție. O tuse care durează săptămâni după o răceală sau care te trezește noaptea este o prezentare clasică și des trecută cu vederea; mulți pacienți o descriu ca „răceli frecvente”, dar fără febră.

Strângerea în piept este descrisă adesea ca o centură în jurul coastelor, iar greutatea este la scoaterea aerului. O criză, sau exacerbare, este o agravare progresivă, în minute sau zile: inhalatorul de criză ajută tot mai puțin și pe o durată tot mai scurtă, iar scările devin grele. Crizele dese arată că inflamația de fond nu este tratată cum trebuie.

Semne de alarmă: când suni la 112

Sună imediat la 112 dacă apare oricare dintre aceste semne. Sunt semne de urgență, nu motive să aștepți să vezi ce se întâmplă.

• Inhalatorul de criză nu funcționează sau efectul trece și simptomele revin în câteva ore.
• Nu poți vorbi în propoziții întregi și trebuie să te oprești să respiri după câteva cuvinte.
• Buzele, fața sau unghiile devin albastre, cenușii sau vineții.
• Somnolența sau confuzia. Cineva care devine tăcut și somnoros în timp ce are o lipsă severă de aer se agravează, nu se liniștește.
• La copil: pielea care se trage între coaste, la baza gâtului sau sub stern la fiecare respirație, plus fluturarea nărilor sau imposibilitatea de a vorbi.

Un „piept tăcut”, în care șuieratul dispare, dar respirația este vizibil chinuită, este tot o urgență: aerul care trece este prea puțin ca să mai facă zgomot. Până vine ajutorul, stai în șezut, aplecat ușor în față cu sprijin pe brațe dacă te ajută, și folosește inhalatorul de criză cum scrie în planul tău de acțiune. Sună la 112 în loc să conduci singur.

Factori declanșatori

Declanșatorii nu provoacă astmul; ei declanșează simptome în bronhii deja inflamate. Merită să-i identifici pe ai tăi, pentru că evitarea nu costă nimic.

Fenotipurile astmului: de ce doi oameni au nevoie de tratamente diferite

Astmul este un termen-umbrelă pentru mai multe tipare biologice. Cea mai utilă împărțire este între inflamația de tip 2 și cea non-tip 2.

Astmul de tip 2, numit adesea eozinofilic sau T2-înalt, este întreținut de semnalele interleukinei 4, 5 și 13. De obicei are eozinofilele crescute, oxidul nitric expirat crescut și adesea IgE crescut. Acest grup are frecvent și boli „înrudite” din aceeași familie imună, cum ar fi polipii nazali și dermatita atopică, cu traiectoria ei alergică de-o viață. Răspunde bine la corticosteroizii inhalatori și este fenotipul vizat de majoritatea medicamentelor biologice actuale.

Astmul non-tip 2 acoperă tot restul: neutrofilic, paucigranulocitar, asociat obezității și asociat fumatului. Eozinofilele și oxidul nitric expirat sunt normale sau mici, răspunsul la corticosteroizi este mai puțin previzibil, iar opțiunile țintite sunt mai puține, așa că tratamentul se sprijină pe optimizarea bronhodilatatoarelor, scăderea în greutate și renunțarea la fumat. Recunoașterea acestui grup previne creșterea la nesfârșit a dozelor de corticosteroizi într-o boală care nu a răspuns niciodată la ei.

Cauze și factori de risc

Nicio cauză unică nu explică astmul. El apare când o susceptibilitate genetică întâlnește o expunere din mediu, de obicei devreme în viață; au fost identificate zeci de variante genetice care influențează mucoasa bronșică și semnalele imune, dar niciuna nu decide singură.

Atopia, tendința moștenită de a produce IgE împotriva unor proteine obișnuite, este cel mai puternic factor de predicție al astmului la copii. Mulți copii urmează „marșul atopic”: eczema la sugar, apoi rinita alergică sezonieră în anii de grădiniță, apoi astmul. Alți factori sunt prematuritatea, bronșiolita severă la sugar, fumatul mamei, fumul pasiv și aerosolii de vape, poluarea, obezitatea și substanțele care sensibilizează la locul de muncă. Un fumător cu luni de tuse productivă poate avea în schimb o bronșită cronică cu obstrucție fixă, nu variabilă.

Cum se pune diagnosticul de astm bronșic?

Astmul bronșic se diagnostichează prin demonstrarea unei obstrucții variabile a fluxului de aer, de obicei prin spirometrie, la cineva cu un istoric compatibil. O parte importantă dintre adulții care poartă această etichetă se dovedesc, la testare, că nu au astm. În România, evaluarea o face medicul pneumolog (sau alergolog), la care ajungi cu bilet de trimitere de la medicul de familie pentru o consultație decontată de CNAS.

Spirometria cu test de bronhodilatație este testul de referință: sufli într-un aparat care măsoară volumul expirator maxim în prima secundă (VEMS, FEV1) și capacitatea vitală forțată (CVF). Un raport VEMS/CVF scăzut arată obstrucția, iar o creștere semnificativă a VEMS după un bronhodilatator arată reversibilitatea. Măsurarea debitului expirator de vârf (peak-flow) acasă, timp de una-două săptămâni, arată variabilitatea când spirometria de la cabinet este normală. Oxidul nitric în aerul expirat (FeNO) estimează inflamația de tip 2 și susține astmul eozinofilic când este crescut, deși o valoare normală nu exclude astmul. Testele de provocare cu metacolină sau la efort sunt rezervate simptomelor convingătoare cu spirometrie normală.

Analizele de sânge care contează și ce spun de fapt

Să fie clar: nicio analiză de sânge nu diagnostichează astmul. Spirometria cu reversibilitate o face. Analizele caracterizează fenotipul, ghidează alegerea medicamentului și exclud bolile care îl imită.

Numărul de eozinofile din sânge este „calul de bătaie”. Eozinofilele sunt globule albe atrase de semnalele interleukinei 5, iar un număr crescut identifică tiparul de tip 2, care prezice răspunsul la corticosteroizii inhalatori și la biologicele anti-interleukină 5. Clinicile de astm sever verifică numărul de eozinofile înainte de a alege un medicament țintit; pe buletinele din România le găsești în formula leucocitară, ca procent și ca număr absolut (×10³/µL). Numărul scade brusc în timpul unei cure cu corticosteroizi pe gură, așa că momentul recoltării schimbă rezultatul.

IgE total și IgE specifice descriu componenta alergică: IgE total, împreună cu greutatea, stabilește eligibilitatea pentru tratamentul anti-IgE, iar IgE specifice confirmă ce expuneri contează. Medicii cer și o hemoleucogramă completă care pune valoarea eozinofilelor în context, pentru că și anemia poate explica, singură, lipsa de aer. Numerele mult peste ce se vede de obicei în astm duc la căutarea unei infecții parazitare sau a granulomatozei eozinofilice cu poliangeită.

Deficitul de vitamina D este frecvent în astmul prost controlat și a fost studiat ca factor care modifică riscul de crize, așa că mulți medici verifică nivelul vitaminei D, care poate semnala un deficit corectabil (în România, 25-OH vitamina D se raportează de obicei în ng/mL). Niciunul dintre aceste rezultate nu pune diagnosticul.

Astm bronșic: tratament, ce s-a schimbat

Cea mai importantă schimbare dintr-o generație privește inhalatorul de criză. Timp de decenii, astmul ușor a fost tratat doar cu un beta-agonist cu acțiune scurtă (SABA, de exemplu salbutamol), la nevoie. Acest lucru nu mai este recomandat pentru adulți și adolescenți. Un SABA deschide bronhiile pentru câteva ore și nu face nimic inflamației de dedesubt, așa că boala avansează în timp ce te simți mai bine, iar folosirea frecventă a inhalatorului de criză se asociază cu un control mai prost și cu crize severe.

Ghidurile recomandă acum ca practic fiecare adult și adolescent cu astm să primească un inhalator de criză care conține un corticosteroid inhalator, astfel încât fiecare doză de „salvare” să aducă și tratament antiinflamator exact când inflamația se aprinde. Există două abordări: un corticosteroid inhalator cu formoterol folosit atât ca tratament de întreținere, cât și de criză, și o combinație fixă de salbutamol (albuterol) cu corticosteroid, folosită la nevoie, aprobată în Statele Unite. Dacă ai primit cu ani în urmă un inhalator „albastru” și nimeni nu ți-a mai revizuit tratamentul, programează această discuție cu medicul și nu opri, nu schimba și nu ajusta singur niciun inhalator. „Leacurile bătrânești” pentru astm, căutate des pe internet, nu înlocuiesc tratamentul inhalator.

Tratamentul de fond rămâne construit în jurul corticosteroizilor inhalatori, crescut cu un beta-agonist cu acțiune lungă și, la treptele superioare, cu un antagonist muscarinic cu acțiune lungă. Antagoniștii receptorilor de leucotriene sunt o alternativă, cu o avertizare privind efectele neuropsihice, iar imunoterapia cu alergeni se potrivește unor pacienți alergici selectați. Corticosteroizii pe gură tratează crizele, dar au efecte nocive cumulative și arată un control insuficient.

Pentru astmul sever necontrolat cu doze mari de tratament inhalator, biologicele țintesc căi precise: anti-IgE pentru astmul alergic, anti-interleukină 5 pentru astmul eozinofilic, anti-receptor de interleukină 4 pentru boala de tip 2 și anti-TSLP mai sus pe cascadă. Markerii de fenotip decid alegerea, de aceea analizele de mai sus vin primele.

În sfârșit, tehnica de inhalare. Tehnica greșită este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care tratamentul pare să eșueze, iar o mare parte dintre pacienți fac cel puțin o greșeală critică: nu expiră complet înainte, apasă flaconul înainte să înceapă inspirul sau sar peste ținerea respirației. Folosirea unei camere de inhalare (spacer) și rugămintea ca farmacistul sau medicul să-ți verifice tehnica la fiecare control rezolvă mai mult astm decât majoritatea creșterilor de doză.

Afecțiuni care fac astmul mai greu de controlat

Când astmul rezistă la tratament, caută o boală asociată înainte de a crește medicamentele. Rinita alergică și rinosinuzita cu polipi nazali țin de aceeași cale, iar tratarea căilor respiratorii de sus le ameliorează pe cele de jos. Mulți pacienți greu de controlat au reflux gastroesofagian, care agravează simptomele respiratorii de noapte. Obezitatea schimbă mecanica plămânilor și scade răspunsul la corticosteroizi, iar scăderea în greutate ameliorează măsurabil controlul. Apneea în somn, anxietatea, disfuncția corzilor vocale, fumatul și nerespectarea tratamentului completează lista, alături de gripa, care poate declanșa o criză severă de astm.

Viața cu astmul: plan de acțiune și gestionare zilnică

Oricine are astm ar trebui să aibă un plan de acțiune scris, stabilit cu medicul. Un plan bun folosește zone verde, galbenă și roșie, după simptome și debitul expirator de vârf, și spune ce iei când ești stabil, ce faci când simptomele se agravează și când cauți îngrijire de urgență. Planurile precise reduc spitalizările.

Dincolo de plan: ia tratamentul de fond zilnic, chiar și când te simți bine; fă-ți vaccinul antigripal în fiecare an; renunță la fumat și la vape; continuă să faci mișcare, pentru că o condiție fizică bună îmbunătățește evoluția, iar simptomele la efort arată o lipsă în tratament, nu un motiv să te oprești; și mergi la controalele în care se verifică tehnica și folosirea inhalatorului de criză. Nevoia de inhalator de criză de mai mult de două ori pe săptămână sau trezirile nocturne din cauza astmului arată un control insuficient.

Ce spun cele mai noi studii

Aprobarea în 2023, de către agenția americană FDA, a unui inhalator de criză care combină salbutamolul (albuterol) cu un corticosteroid inhalator s-a bazat pe studiul MANDALA, iar o analiză ulterioară a examinat cum l-au folosit pacienții. Cercetătorii au analizat jurnalele a 981 de pacienți cu albuterol-budesonidă la nevoie și 981 cu albuterol singur la nevoie. Tiparele de folosire au fost aproape identice, cu o medie de 2,6 inhalații pe zi cu combinația și 2,8 cu albuterol singur, iar ratele de efecte adverse au fost mici și comparabile (Chipps și colab., 2025). Ce înseamnă pentru tine: un corticosteroid în inhalatorul de criză tratează inflamația în timpul puseului fără să schimbe cât de des ai nevoie de el.

Pentru boala severă, o analiză sistematică și o meta-analiză au reunit 48 de studii randomizate controlate cu 16.350 de pacienți tratați cu biologice aprobate pentru astm, inclusiv tezepelumab. Biologicele au scăzut rata anuală a crizelor cu 44% (raport al ratelor 0,56) și spitalizările cu 60% (raport al ratelor 0,40) și au crescut VEMS cu în medie 0,11 litri. Efectele au fost constant mai mari la pacienții cu markeri de inflamație de tip 2, precum eozinofilele din sânge și FeNO crescute (Kyriakopoulos și colab., 2024). Ce înseamnă pentru tine: în astmul sever, markerii din sânge și din aerul expirat prezic cât de mult poate aduce un medicament țintit.

Intervalele dintre doze se lungesc. În două studii de fază 3 identice, controlate cu placebo, un anticorp anti-interleukină 5 cu acțiune ultralungă, injectat de două ori pe an, a fost testat la 762 de pacienți cu astm sever eozinofilic. Pe 52 de săptămâni, rata anuală a crizelor a scăzut de la 1,11 cu placebo la 0,46 cu medicamentul în primul studiu (raport al ratelor 0,42) și de la 1,08 la 0,56 în al doilea (raport al ratelor 0,52) (Jackson și colab., 2024). Ce înseamnă pentru tine: astmul sever eozinofilic ar putea fi controlat tot mai des cu două programări pe an.

Mituri și adevăruri

Glosar

Întrebări frecvente

Cum se simte o criză de astm?

Cei mai mulți descriu o centură care strânge pieptul, un efort de a scoate aerul mai degrabă decât de a-l trage și un fluierat la expir. Vorbirea devine sacadată, tusea seacă, iar respirația epuizantă. Simptomele cresc de obicei în minute sau ore, adesea noaptea. Dacă inhalatorul de criză nu mai ajută, dacă nu poți termina o propoziție sau dacă buzele ori unghiile se învinețesc, sună la 112.

Cât durează o criză de astm bronșic?

O criză ușoară poate trece în câteva minute după inhalatorul de criză, dar o exacerbare se poate întinde pe ore sau zile, cu simptome care revin. Dacă efectul inhalatorului ține tot mai puțin sau simptomele nu cedează, nu aștepta: urmează planul de acțiune și cere ajutor medical.

Care este poziția bolnavului în criza de astm bronșic?

În criză, cel mai bine este să stai în șezut, cu spatele drept sau ușor aplecat în față, sprijinit pe brațe, nu întins. Poziția aceasta ușurează lucrul mușchilor respiratori. Folosește inhalatorul de criză conform planului și sună la 112 dacă apar semnele de alarmă.

Astmul bronșic este genetic?

Genetica contribuie mult, fără să decidă rezultatul. Un părinte sau un frate cu astm îți crește riscul, iar multe variante genetice care influențează mucoasa bronșică și semnalele imune au fost legate de astm, fără ca vreuna să-l producă singură. Mediul face restul: infecțiile respiratorii timpurii, fumul de tutun, poluarea, alergenii și obezitatea schimbă toate riscul.

Astmul bronșic se vindecă?

Nu există vindecare, dar astmul se poate controla foarte bine. Cu tratament antiinflamator inhalator potrivit, controlul declanșatorilor și o tehnică bună de inhalare, cei mai mulți ajung la simptome minime, activitate normală și fără crize. Simptomele din copilărie se estompează adesea în adolescență, deși sensibilitatea bronhiilor persistă frecvent. Obiectivul realist este un control susținut cu cel mai mic tratament eficient, revizuit regulat.

Care sunt semnele astmului la adulți?

Astmul adultului se prezintă mai puțin dramatic decât la copii. Fii atent la o tuse care persistă săptămâni după o răceală, lipsa de aer disproporționată față de condiția fizică, pieptul strâns în diminețile reci, șuieratul intermitent și trezirile nocturne cu tuse. Diagnosticele repetate de „bronșită” la un adult nefumător ar trebui să ducă la o spirometrie.

Surse

• CDC — Asthma — Centers for Disease Control and Prevention, 2025 — cdc.gov (în limba engleză)
• National Heart, Lung, and Blood Institute — Asthma — NIH, 2025 — nhlbi.nih.gov (în limba engleză)
• MedlinePlus — Asthma — National Library of Medicine, 2025 — medlineplus.gov (în limba engleză)
• Global Initiative for Asthma — Global Strategy for Asthma Management — GINA, 2025 — ginasthma.org (în limba engleză)
• Chipps BE, et al. — Albuterol-budesonide rescue inhaler for asthma: patterns of use and safety in MANDALA — Annals of Allergy, Asthma & Immunology, 2025 — doi.org (în limba engleză)
• Kyriakopoulos C, et al. — Biologic agents licensed for severe asthma: systematic review and meta-analysis — European Respiratory Review, 2024 — doi.org (în limba engleză)
• Jackson DJ, et al. — Twice-Yearly Depemokimab in Severe Asthma with an Eosinophilic Phenotype — New England Journal of Medicine, 2024 — doi.org (în limba engleză)
• Societatea Română de Pneumologie — Astmul bronșic (informații pentru pacienți: inflamație cronică, crize, diagnostic prin spirometrie) — consultat 2026 — srp.ro
• Societatea Română de Pneumologie — GINA, Global Initiative for Asthma (prezentare în limba română) — consultat 2026 — srp.ro

Lecturi suplimentare

• O tuse care urmează unei răceli și trece în câteva săptămâni ține de obicei de o bronșită acută, care se vindecă fără antibiotice.
• Dacă ai astm și faci febră cu durere în piept, află semnele de alarmă ale pneumoniei, care cer evaluare urgentă.
• Presiunea în față și nasul înfundat alături de șuierat pot indica o sinuzită care inflamează nasul și căile de sus.
• Părinții care urmăresc o erupție cu mâncărime și șuierat pot citi despre tiparele eczemei care preced adesea astmul copilului.

Înțelege-ți analizele cu BloodSense

Tratamentul astmului depinde tot mai mult de cifre, nu de etichete. Eozinofilele, IgE total și specifice, hemoleucograma și vitamina D arată împreună dacă astmul tău este de tip 2 sau non-tip 2, ceea ce explică de ce o persoană merge foarte bine cu un corticosteroid inhalator, iar alta are nevoie de altă strategie. Tot ele decid ce biologic are șanse să funcționeze în astmul sever.

Cei mai mulți primesc aceste rezultate ca pe o coloană de cifre cu un interval de referință și fără nicio explicație a tiparului. BloodSense îți citește buletinul și îți explică fiecare valoare pe înțelesul tău și în context, ca să ajungi la următoarea consultație cu întrebări mai bune. Nu diagnostichează astmul și nu înlocuiește medicul.

Primește-ți raportul personalizat în câteva minute